Ani de zile, devizul — estimarea detaliată a costurilor, meșteșugul ingineriei de cost — a fost tratat ca o formalitate. Un document pe care îl completezi după ce prețul a fost deja decis.
Cultura „prețului minim” l-a îngropat. La ce bun să calculezi cu grijă costul, când jocul e doar să fii cel mai ieftin?
CATUC tocmai l-a dezgropat. Și, odată cu el, o disciplină pe care România aproape a uitat-o: să știi cât costă cu adevărat un proiect, înainte să-l construiești.
Ce a fost îngropat
Sub domnia prețului minim, ingineria de cost a devenit inutilă.
Nu conta ce costă proiectul. Conta ce număr pui pe ofertă ca să câștigi. Devizul se completa la sfârșit, ca o hârtie de dosar, nu ca un instrument de decizie. O generație întreagă de profesioniști a învățat să oferteze, nu să estimeze.
Am confundat prețul cu costul. Și am plătit diferența ani de zile.
Ce înviază CATUC
CATUC readuce devizul în centru.
Articolul 475 spune că valoarea totală a proiectului e execuția plus toate costurile asociate până la predare. Articolul 547 cere ca devizul general să fie întocmit pe parcursul dezvoltării proiectului, cuprinzând cheltuielile estimate. Articolul 523 separă limpede costul de execuție al contractului de valoarea totală a proiectului.
Devizul redevine ceea ce trebuia să fie mereu: harta onestă a ceea ce costă un proiect, pe tot parcursul vieții lui.
Schimbarea de întrebare
Trecem, astfel, de la o întrebare la alta.
De la „care e oferta cea mai ieftină?” la „cât costă asta, de fapt?“.
E o revenire a ingineriei de cost ca profesie adevărată: să estimezi, să structurezi, să prevezi rezerve, să controlezi. Nu să ghicești cel mai mic număr care câștigă, ci să spui adevărul despre cât costă, înainte de prima lopată.
Cine trebuie să reînvețe
Iar aici e partea incomodă.
O generație formată sub domnia prețului minim nu a învățat niciodată ingineria de cost reală. CATUC o cere acum. Ceea ce înseamnă că nu doar procedurile trebuie schimbate, ci și oamenii recalificați.
Devizul înviat are nevoie de cei care știu să-l scrie. Iar aceștia sunt, deocamdată, mult mai puțini decât proiectele care îi vor cere.
Două tabere, o singură întrebare adevărată
→ „Devizul e birocrație”: o hârtie greoaie, o formalitate care încetinește; ce contează e prețul din contract, nu estimarea din spate.
→ „Devizul e singurul răspuns onest la cât costă un proiect”: iar CATUC, în sfârșit, îl cere; fără el, orice buget e o presupunere, iar orice presupunere se plătește la execuție.
Întrebarea pe care o las deschisă: poate o piață care a uitat cum se costează un proiect să reînvețe la timp pentru ce urmează?
Concluzie
CATUC nu a inventat devizul. L-a înviat — și, odată cu el, disciplina incomodă de a spune adevărul despre cost înainte de prima lopată.
Era prețului minim întreba „cât de ieftin?“. Era CATUC întreabă „cât, de fapt?”.
E o întrebare mai grea. Este, însă, și cea corectă. Iar răspunsul la ea nu se completează într-o hârtie de dosar. Se construiește într-o profesie pe care trebuie, acum, s-o reînvățăm.
Material RCGF, raportat la CATUC (art. 475 – valoarea totală, art. 547 – devizul general, art. 523 – costul de execuție). Descrie revenirea ingineriei de cost ca disciplină cerută de noul Cod, după perioada dominată de criteriul prețului minim.