Există în CATUC o propoziție care, citită repede, pare o simplă formalitate legislativă. Citită atent, e cheia unei întregi probleme.
Art. 575 alin. (2): „Intrarea în vigoare a prezentului cod este automată și aplicarea sa nu este condiționată de adoptarea legislației secundare sau terțiare.”
Cu alte cuvinte: nu așteptați normele. Codul se aplică de pe 25 august 2026, întreg, indiferent dacă regulamentele, hotărârile de guvern și ordinele de ministru care ar trebui să-l pună în mișcare au fost sau nu scrise.
E o afirmație curajoasă. Și, pentru unele clauze, e o afirmație imposibilă. Pentru că a decreta că o lege se aplică nu e același lucru cu a-i construi mecanismul prin care se aplică. Devizul pe categorii de lucrări este exemplul curat al acestei distincții.
Ce cere, exact, art. 512
Devizul pe categorii de lucrări nu e o piesă secundară. E inima economică a proiectului. CATUC îl definește ca „evaluarea tuturor cheltuielilor pentru materiale, manoperă, folosirea utilajelor de construcții și alte cheltuieli” (art. 512 alin. 3) și îl include în bugetul estimat final (alin. 2).
Iar apoi vine propoziția care îl scoate din birou și îl pune în licitație. Art. 512 alin. (5): „Bugetul estimat final va fi folosit drept referință în cadrul procesului de departajare a ofertelor pentru executarea lucrărilor.”
Tradus: devizul nu e un document de arhivă. E instrumentul cu care se compară ofertele și se atribuie contractul. E viu, e acum, e la fiecare procedură.
Și acum, capcana: alin. (6)
Imediat sub obligația de departajare, Codul adaugă condiția care schimbă totul. Art. 512 alin. (6):
„În cazul obiectivelor de investiții finanțate integral sau parțial din fonduri publice, conținutul cadru al devizului pe categorii de lucrări se stabilește prin ordin al ministrului responsabil în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor […]“
Să punem cele două propoziții cap la cap, pentru că acolo se naște problema
alin. (5): devizul este referința pentru departajarea ofertelor — obligație imediată, la orice licitație cu bani publici;
alin. (6): dar forma devizului, conținutul-cadru, se stabilește printr-un ordin de ministru.
Ordinul acela nu a fost emis. Iar CATUC nu spune „așteptați-l” — spune, prin art. 575 alin. (2), exact opusul: aplicați Codul acum.
Deci autoritatea contractantă și ofertantul sunt puși într-o poziție ciudată: trebuie să folosească drept referință de departajare un document a cărui structură standard, promisă de Cod, nu există încă. Fiecare improvizează. Iar când fiecare improvizează, se pierde exact lucrul pentru care devizul este referință: comparabilitatea. Două oferte construite pe două structuri diferite de deviz nu se pot compara corect. Iar o departajare care compară lucruri necomparabile nu e o departajare. E o loterie cu aparență de rigoare.
„Dar există HG 907/2016” — și de ce nu rezolvă complet
Aici e obiecția corectă, pe care un profesionist o ridică imediat: nu avem deja un conținut-cadru al devizului, din HG 907/2016?
Ba da. Și CATUC nu a abrogat HG 907/2016 — nu figurează în lista de la art. 576 alin. (3). Mai mult, Codul construiește o punte explicită: art. 577 alin. (1) spune că prevederile privind ciclul de viață al proiectului investițional nu se aplică obiectivelor aflate sub HG 907/2016 — cele cu lucrări în curs, cu proceduri de achiziție deja lansate, cu finanțare aprobată. Acelea rămân, prin alin. (2), sub „legislația […] în vigoare la data la care au intervenit situațiile respective.”
Puntea există, deci. Dar are un capăt. Ea acoperă proiectele deja intrate în pipeline la 25 august 2026. Nu acoperă proiectul nou, pornit după intrarea în vigoare a Codului — care cade sub regimul nou al CATUC, nu sub HG 907/2016.
Și aici e nodul: pentru proiectul nou cu bani publici, art. 512 alin. (6) cere un conținut-cadru propriu, sub noul regim, stabilit prin ordin — un ordin care nu a apărut. HG 907/2016 rămâne în vigoare, dar e cuplat la vechiul regim de documentație pe care Codul tocmai l-a înlocuit pentru proiectele noi. A-l folosi prin analogie e o soluție de avarie, nu un temei limpede.
Rezultatul e o zonă gri exact acolo unde ar trebui să fie cea mai mare claritate: la baza pe care se cheltuie banul public.
De ce contează asta acum, și nu în 2027
S-ar putea spune că e o chestiune tehnică, de deviziști. Nu este. E o problemă de azi, din doua motive care se cumulează:
Întâi, obligația e imediată, nu datată. Spre deosebire de alte clauze cu termen în viitor, devizul-referință mușcă la fiecare procedură lansată acum. Nu ai runway.
Al doilea, Codul își interzice singur amânarea. Art. 575 alin. (2) nu lasă loc de „aplicăm după ce apare ordinul”. Spune: se aplică automat. Deci lacuna nu se poate ascunde sub tăcere administrativă — devine, la fiecare licitație, o întrebare pe care cineva trebuie să și-o asume.
Două tabere, o singură întrebare adevărată
→ Tabăra „nu e nicio problemă”: avem experiență, avem HG 907/2016, avem practica — folosim ce știm și mergem mai departe; ordinul, când apare, doar formalizează ce facem oricum.
→ Tabăra „lipsa formei standard e un risc de sistem”: fără conținut-cadru unic, fiecare autoritate scrie propriul deviz, ofertele devin necomparabile, departajarea devine atacabilă, iar contestațiile și corecțiile financiare — mai ales pe bani europeni — își găsesc exact fisura de care au nevoie.
Adevărul, cum se întâmplă des, nu e la mijloc — e în consecințe. O procedură se poate desfășura și pe improvizație. Întrebarea e ce se întâmplă după: la control, la audit, la contestație. Acolo, „am folosit ce-am avut” nu e același lucru cu „am aplicat conținutul-cadru prevăzut de lege”.
Întrebarea pe care o las deschisă
Codul spune că se aplică fără să aștepte normele. Bun. Dar când o clauză — ca art. 512 alin. (6) — își trimite singură conținutul către un ordin care nu există, ce înseamnă, în practică, „a o aplica”?
Să improvizezi și să numești improvizația conformitate? Sau să recunoști că, până la ordin, o parte din Cod are literă, dar nu are formă — și să tratezi fiecare licitație pe deviz nestandardizat ca pe ceea ce este: un risc asumat, nu o certitudine legală?
Eu știu ce răspuns dau. Pe al vostru îl las deschis.
Material RCGF, raportat la textul CATUC (Legea nr. 169/2026): bugetul estimat final și devizul pe categorii de lucrări, cu devizul folosit drept referință la departajarea ofertelor (art. 512 alin. 2, 3, 5) și conținutul-cadru al devizului pentru proiecte finanțate din fonduri publice stabilit prin ordin al ministrului (art. 512 alin. 6); aplicarea automată a Codului, necondiționată de legislația secundară sau terțiară (art. 575 alin. 2); neaplicarea prevederilor privind ciclul de viață al proiectului investițional obiectivelor aflate sub HG nr. 907/2016 și menținerea, pentru acestea, a legislației în vigoare la data situațiilor respective (art. 577 alin. 1-2). HG nr. 907/2016 nu figurează în lista de abrogări de la art. 576 alin. (3). Interpretarea privind proiectele noi neacoperite de puntea tranzitorie este o analiză proprie, nu un text expres al Codului; regimul concret al fiecărei proceduri depinde și de legislația achizițiilor publice.
Cursuri: Management de Proiect în Construcții conform CATUC · Expert Legislația CATUC.